Există două tipuri de absorbție activă și pasivă.În cazul absorbției active planta consumă energie metabolică în comparație cu cea pasivă unde nu se consumă energie.Absorbția activă a nutrienților funcționează pe principiul diferenței de concentrație (concentrație mai mare în plantă decât în ​​sol).

Aciditatea se măsoară ca pH-ul solului. Cu cât pH-ul solului este mai mic, cu atât aciditatea este mai mare. Acidificarea solului este un proces natural, dar este accelerată de agricultură. Exportul de minerale bazice (Ca2 +, Mg2 +, K +) și utilizarea îngrășămintelor acide (amoniu) sunt principalele motive pentru acidificarea solurilor agricole.

Convenția privind transportul rutier internațional de mărfuri periculoase(ADR) a fost semnată la Geneva la 30 septembrie 1957. Convenția reglementează ambalarea, etichetarea și cerințele pentru transportul substanțelor periculoase.

Se face prin aplicarea de produse bogate în calciu și magneziu, cum ar fi pulberea de calcar. Acest lucru se face pentru a crește pH-ul solului și pentru a furniza Ca și Mg.

Unele reacții chimice trebuie luate în considerare la amestecarea îngrășămintelor. De exemplu, compuși insolubili se pot forma atunci când cationii de calciu sunt amestecați cu anioni fosfat sau sulfat.

Un exces dintr-un anumit element nutritiv poate provoca deficiența altuia. Acest lucru se poate întâmpla atunci când două elemente au dimensiuni și sarcini similare. De exemplu, un exces de fier poate bloca manganul, magneziul poate bloca calciu (sau invers).

Aceasta este tehnologia modernă de producere a îngrășămintelor. Fiecare granulă conține toți nutrienții în funcție de tipul îngrășământului. Fiecare granulă din îngrășămintele noastre COMPLEX conține azot, fosfor și potasiu. Avantajul acestui format este distribuția egală și uniformă a nutrienților în câmp. Unii nutrienți, de exemplu fosforul, nu sunt mobili în sol. Numai îngrășămintele complexe facilitează o distribuție densă a fosforului, cea ce este deosebit de importantă pentru dezvoltarea timpurie a plantelor.

CEC arată capacitatea solului de a reține și a furniza substanțe nutritive. Sarcinile negative din lut și humus sunt responsabile pentru reținerea și schimbul de cationi încărcați pozitiv, cum ar fi Ca2 +, Mg2 +, K + și NH4 +. Cu cât CEC este mai mare, cu atât mai mulți cationi pot fi reținuți în sol.

Biuretul este produs prin piroliza ureei și conținutul lui în îngrășăminte este limitat

Cea mai mare parte a fosforului din îngrășămintele NPK este solubil în apă și o fracțiune mai mică este solubilă în citrat de amoniu neutru. Ambele fracții sunt disponibile pentru plante. Proporția solubilă în apă este disponibilă imediat, în timp ce proporția solubilă de citrat de amoniu neutru devine disponibilă plantelor într-un mediu acid precum rizosfera (lângă rădăcinile plantei). Aceast fosfat este mai puțin fixat in sol și este încă disponibil plantelor.

Trioxidul de sulf (SO3) este forma oxid și S forma elementară a sulfului. Conținutul de S este înmulțit cu factorul 2,5 pentru a fi convertit în SO3.

Acest indicator important descrie eficiența azotului aplicat. Poate fi exprimat ca procent de azot fertilizat preluat de cultură sau ca unități de boabe recoltate pe unitatea de N fertilizat.

Eroziunea este un proces de pierdere a solului prin transportul acestuia de către vânt sau apă

Bacteriile, adesea în simbioză cu leguminoasele, efectuează fixarea azotului. Acesta este motivul pentru care leguminoasele nu au nevoie de multă fertilizare cu azot, ele formează pe rădăcini colonii de bacterii fixatoare de azot sub formă de noduli.

Unii nutrienți (în special fosforul) pot forma compuși greu solubili cu alte minerale din sol. De exemplu, fosforul împreună cu calciu formează fosfat de calciu la valori ridicate ale pH-ului (alcalin) și împreună cu fierul (Fe) sau aluminiul (Al) devine greu solubil la valori scăzute ale pH-ului.

Granulele de îngrășământ pot avea diferite forme. Forma este un factor important pentru manipulare. Granulele de îngrășământ cu formă neregulată se sparg mai ușor în timpul transportului sau depozitării.

Azotul din îngrășăminte este descris în mod obișnuit ca:

A. Azot nitric(NO3-): În principal azotul nitric este prezent în terenurile arabile aerate, acesta fiind disponibil pentru absorbția directă a plantelor.

B. Azot amoniacal (NH4 +): cauzează acidificarea solului, dar este disponibil și pentru absorbția directă a plantelor.

C. Azot amidic (CH4N2O): Trebuie să fie convertită în NH4 + și / sau NO3- pentru a deveni disponibilă pentru absorbție. Acest proces se numește hidroliză.

Operația de determinare a proporțiilor diferitelor mărimi ale granulelor care compun un amestec mineral granular.

Este exprimat ca un număr care cuantifică câtă varianță există între particulele dintr-o probă dată. Cu cât numărul este mai mic, cu atât eșantionul este mai uniform. Indicele de distribuție a dimensiunii particulelor se calculează după cum urmează:

((d84-d16) / (2Xd50)) X 100

Valorile d84 și d16 reprezintă diametrul particulelor în fracțiuni procentuale de 84% și 16%, iar d50 este diametrul mediu al eșantionului.

Hidroliza ureei este o reacție enzimatică în care ureea și H2O sunt hidrolizate în CO2 și NH4 (NH3).

Rezidurile de cultură ca și paiele se pot acumula în sol fără a se descompune.Dacă sunt prea multe reziduri de cultură și un conținut redus de azot în sol ,raportul carbon-azot crește. Deoarece atât plantele, cât microorganismele din sol au nevoie de azot, un raport C: N de peste 25 duce la imobilizarea azotului în biomasa microbiană. O fertilizare cu azot corectează raportul C: N și previne deficiența de azot pentru culturi.

Fertilizarea de bază asigură suficienți nutrienți pentru un start bun în vegetație. Se aplică de obicei ca îngrășământ COMLEX NPK înainte de înființarea culturii.

Îngrășămintele foliare se aplică pe frunzele culturilor. Acest lucru facilitează absorbția rapidă și corectarea sau prevenirea deficiențelor de nutriție în timpul dezvoltării culturilor.

Îngrășămintele prill au granule mici și nu sunt la fel de omogene ca cele granulate. Granulele nu au formă rotundă, au margini ascuțite și, prin urmare, acest tip de îngrășământ este predispus la formarea de praf. Îngrășămintele prill au o toleranță mai bună la căldură decât cele granulate.

Tehnologia de compactare utilizează presiune ridicată fără reacții chimice pentru a produce granule complexe. După zdrobire, măcinare și omogenizare a diferitelor ingrediente, acestea sunt presate în particule de 2-7 mm. Particulele primesc un tratament de suprafață, care le împiedică să se lipească între ele în timpul depozitării. Toate granulele au aceeași compoziție chimică și proprietăți fizice. Prin urmare, au un tipar de împrăștiere mai uniform decât amestecurile în vrac.

Botanistul german Philipp Carl Sprengel (1787-1859) a formulat legea minimului în chimia agricolă. Această lege spune că, creșterea plantelor este întotdeauna limitată de elementul cel mai puțin disponibil în raport cu necesarul. Lipsa resurselor este numită și factorul limitativ. Prin urmare, este necesar ca toate elementele nutritive să fie asigurate într-o proporție echilibrată.

Levigarea este transportul nutrienților odată cu apa de ploaie în profiluri mai adânci ale solului și în cele din urmă în apele subterane. Anionii (NO3-, SO32-) sunt deosebit de sensibili la levigare, dar și cationii (Ca2 +, K +) pot fi pierduți din cauza levigării.

Deși microelementele sunt esențiale pentru creșterea plantelor, acestea sunt necesare numai în cantități foarte mici de către plante. Aceste elemente sunt borul, clorul, cuprul, fierul, manganul, molibdenul și zincul. Evitarea unei deficiențe de microelemente este la fel de importantă ca evitarea deficienței de macroelemete.

Plantele preiau nutrienți sub formă minerală. În țesutul vegetal, nutrienții (elementele) sunt integratt în molecule organice. Pentru a deveni disponibile pentru plante, acești compuși organici trebuie mineralizați. Mineralizarea este un proces de degradare aerobă sau anaerobă (descompunere).

Rezistența la compresiune oferă informații despre presiunea necesară pentru spargerea unei granule și este un indicator important al stabilității în timpul transportului, depozitării și împrăștierii. Granulele de îngrășăminte cu o rezistență scăzută la compresiune se pot sparge mai ales la fundul sacilor mari și pot crește conținutul de praf din îngrășământ. Rezistența uzuală la compresiune a granulelor de îngrășământ este cuprinsă între 18 și 27 de Newtoni.

Îngrășămintele sunt formate din săruri și atunci când sunt dizolvate în apă au o salinitate diferită sau un indice de salinitate. Salinitatea diferitelor îngrășăminte sunt comparate cu salinitatea azotatului de sodiu (NaNO3) care are un indice de 100.

BS este legat de CEC și exprimă procentul de CEC ocupat de cationi. Disponibilitatea cationilor (baze, Ca2 +, Mg2 +, K +) crește odată cu creșterea BS.

Solurile calcaroase se caracterizează printr-un conținut ridicat de carbonat de calciu (CaCO3) și o valoare ridicată a pH-ului. Aceste soluri au proprietăți fizice bune, dar disponibilitatea fosforului și a unor microelemente (Fe) este adesea limitată.

Soluția solului este apa din sol care conține substanțe nutritive și materie organică sub formă dizolvată.

Raportul dintre suprafață și volum este un factor important. Granulele mai mici au o suprafață mai mare în raport cu volumul decât granulele mai mari și acestea se dizolvă mai rapid și își eliberează nutrienții mai repede.

Se referă la proporția fracțiunilor granulometrice de nisip,praf și argilă din sol

Un tipar corect de împrăștiere depinde de o distribuție uniformă a granulelor și de o suprapunere corectă a benzilor de împrăștiere.Această uniformitate este măsurată prin determinarea cantității de îngrășământ efectiv aplicată și exprimată prin coeficientul de variație (CV), care cuantifică abaterea de la valoarea medie și se exprimă în procente.

CV-ul este definit în conformitate cu Standardul European 13739 ca abaterea standard față de medie.

Cu cât CV-ul este mai mic, cu atât distribuția este mai bună. Calitatea distribuției îngrășămintelor este exprimată după cum urmează:

* Un CV între 0% și 10% este bun

* Un CV între 10% și 15% este mediu

* Un CV peste 15% este slab

Voltatilizarea este transformarea unei substanțe chimice în formă gazoasă. Volatilizarea amoniacului (NH3) este unul dintre principalele mecanisme de pierdere a azotului. Aplicarea la suprafață și un pH ridicat al solului favorizează volatilizarea amoniacului. Hidroliza ureei determină o creștere temporară a pH-ului solului și, prin urmare, ureea este deosebit de predispusă la pierderi prin volatilizare.