Fertilizare cu azot
Azotul (N) ocupă un rol central în metabolismul viței-de-vie. În viticultură, azotul are o influență majoră asupra creșterii, rodirii și productivității. Cea mai mare cantitate este strâns fixată chimic în materia organică. Din acest azot, doar aproximativ 1% este eliberat anual prin acțiunea microorganismelor din sol. Acest lucru poate determina furnizarea ulterioară a aproximativ 50-150 kg N/ha/an. Intensitatea mineralizării azotului nu este adaptată optim la necesitățile sezoniere ale viței-de-vie. O afânare superficială a solului la începutul lunii mai poate ajuta la eliberarea azotului și disponibilitatea acestuia pentru necesitățile crescute ale viței-de-vie.
Fertilizarea plantelor tinere cu azot
În anul plantării și, de asemenea, în anii următori, asigurarea necesarului de apă este de importanță crucială pentru creșterea viței-de-vie. În condițiile unui sol fertil, în primul an de creștere nu este necesară fertilizarea cu azot sau este nevoie de cantități mici. Culturile de acoperire trebuie fertilizate cu azot, pentru a preveni concurența cu vița-de-vie, mai ales în condiții de sol nefavorabil. În funcție de condițiile de sol, cantitățile variază între of 0 și 30 kg N/ha/an. Fertilizarea foliară a plantelor tinere reprezintă o posibilitate de suplimentare a elementelor nutritive, deoarece are un efect benefic mai ales în perioadele secetoase.
Fertilizarea cu azot la plantele pe rod
Azotul este un element nutritiv important pentru dezvoltarea strugurilor. Cu toate acestea, amplasarea și condițiile climaterice au o influență semnificativă în realizarea fotosintezei și, prin aceasta, asupra calității și productivității.
La plantele pe rod, necesarul de azot diferă în funcție de materia organică din sol, de productivitate, de soi, de lucrări și de sursa de apă. Viteza de creștere reprezintă o modalitate de măsurare a necesarului de azot.
Fosfor și potasiu
Spre deosebire de fertilizarea cu azot, cea cu fosfor și potasiu nu este legată de timp. Este benefică o fertilizare toamna, înainte de arătura de toamnă. Nu este necesară fertilizarea plantelor tinere în condiții normale , deoarece cantitățile absorbite sunt mici. Dacă există o lipsă acută de fosfor, poate fi realizată o fertilizare prin incorporare ținând cont de cantitățile absorbite de plante.
Dacă, în ciuda fertilizării cu potasiu, se observă simptomele carenței, trebuie testată fixarea potasiului. Aceasta poate fi determinată cu ajutorul unei mostre de sol.
Deoarece vița-de-vie tolerează doar parțial clorul, trebuie utilizate îngrășăminte fără clor, iar cele care conțin clor trebuie utilizate doar toamna. Plantele tinere și butucii trebuie fertilizate fără clor.
Amendarea solului cu calcar este recomandată doar dacă s-a dovedit necesară în urma analizelor de sol.
Carența de bor apare mai ales în anii secetoși, pe soluri nisipoase sau argiloase. Vița-de-vie are nevoie de bor, iar fertilizarea foliară este preferabilă fertilizării solului.
Fier (Fe) și mangan (Mn)
Fierul este absorbit ca Fe++, Fe+++ și chelat de fier prin rădăcină. Acesta este important pentru formarea clorofilei și în procesul de creștere. Fierul are mobilitate redusă în plantă. Disponibilitatea sa în sol este inhibată adesea de excesul de bicarbonat. Simptomele carenței de fier (cloroza) și ne-dezvoltarea vlăstarilor. Carența este mai accentuată la solurile dense și foarte argiloase sau în zonele calcaroase, iar supradozele de fosfor sau cupru pot accentua simptomele.
Manganul este absorbit prin rădăcină ca ion Mn2+ sau sub formă de chelati de mangan și este important pentru activarea unei game mari de enzime. Manganul are o mobilitate moderată în plantă. De asemenea, există o reacție antagonistă între fier și magneziu. Excesul de mangan predomină în solurile acide și care rețin apa, în condiții anaerobe.