frontend design element - arrow left
frontend design element - arrow right
  • Azot (N)
    714.0067
    N
  • Formă ionică
    Azot (N) ionic formula image
  • Anion/Cation
    NO3-
  • Azot (N) influance image
    Frunze
  • Azot (N) origin image
    Sursă: aer
  • Azot (N) mobility image
    >40 mm în jurul rădăcinii

Azot

(N)

Alături de carbon, azotul joacă un rol fundamental în compoziția materiei organice. Deși 78% din aerul pe care îl respirăm este azot, necesitățile noastre de azot pot fi satisfăcute doar prin intermediul proteinelor vegetale sau animale. Cu excepția leguminoaselor , plantele au acces la azot doar la finalul procesului de mineralizare a celorlalte materii organice din culturile precedente. În urmă cu un secol, agricultura a fost revoluționată prin descoperirea procedeului de producere a amoniacului prin combinarea azotului cu hidrogen gazos (procedeul Haber, premiile Nobel din 1918 și 1931). Fără acest azot mineral, producția agricolă s-ar înjumătăți.
N
Plantă
Plantă
Sol
Sol
Culturi
Culturi
Origine
Origine
Factori esențiali
Factori esențiali
IMPORTANȚĂ PENTRU VIAȚA PLANTEI
Alături de alte elemente (carbon, oxigen, hidrogen etc.), azotul intră în compoziția aminoacizilor care produc proteine. Azotul este un element esențial pentru formarea celulelor și pentru fotosinteză (clorofilă). Este principalul factor pentru creșterea plantei. Are influență asupra calității, în principal, asupra concentrației de proteine din plante.
MECANISM DE ASIMILARE
Azotul este absorbit de plante în principal sub formă de azotat (NO3-) dizolvat în compoziția solului. Azotul organic, din amoniac sau uree prezent în sol se transformă treptat în azotat ca urmare a unor procese microbiene și fizico-chimice. Prin absorbția de apă din sol pentru recuperarea cantităților evaporate, planta absoarbe pasiv azotul într-un circuit care ajunge până la frunze, unde este redus și reorganizat în formă organică, după care este distribuit în plantă.
INTERACȚIUNI, SPECIFICITATE
Cu excepția leguminoaselor, care reprezintă singura familie de plante capabile să absoarbă direct azotul din aer prin simbioza cu bacterii prezente sub formă de noduli pe rădăcini, azotul este, în general, cel mai important factor limitator pentru creșterea plantei.
Cantitatea și calitatea humusului și alimentarea cu materie organică sunt principalele surse de azot în sol. Mineralizarea azotului organic și celui sub formă de amoniac și uree din îngrășămintele minerale depinde de activitatea biologică a solului (mai ales a bacteriilor nitrificatoare) sau, cu alte cuvinte, de condițiile de aciditate, aerare, umiditate și temperatură din sol,care favorizează dezvoltarea lor în grade diferite . Cantitatea de azot mineral prezent în sol este foarte redusă comparativ cu forma organică. În zonele cu climă temperată, 1 până la 2% din rezervele organice se transformă în forma minerală disponibilă pentru plante.

Amoniu, azotat și uree: acestea sunt cele trei forme ale azotului (N) din îngrășăminte. În timp ce nitratul (NO3-) și amoniul (NH4+) sunt disponibile pentru culturi imediat după aplicare (1), ureea trebuie să fie convertită (hidroliză, 7) în NH4+.

Nitratul este forma de azot preferată, deoarece este solubil în apă și, prin urmare, disponibil imediat pentru plante (2). Acesta îmbunătățește absorbția cationilor, precum K+, Ca2+, Mg2+. O parte a amoniului poate fi, de asemenea, absorbită direct de plante (3) și, în funcție de caracteristicile solului, NH4+ este transformat în NO3- (nitrificare, 4).

Denitrificarea este procesul prin care NO3- este redus la azotit (NO2-), oxid de azot (NO), protoxid de azot (N2O) și N2. Această reacție este mijlocită de bacterii anaerobe și, prin urmare, are loc în medii fără oxigen, fiind astfel rară în solurile bine aerate. Ca anion, NO3- este, de asemenea, relativ mobil în sol și se poate leviga în cazul precipitațiilor excesive (lixiviere, 9). De aceea, este importantă împărțirea cantităților mari de îngrășăminte cu N în mai multe doze mai mici de aplicare și fertilizarea la momentul adecvat, când necesitățile culturii sunt ridicate.

Microorganismele din sol consumă în principal NH4+, dar și NO3- (imobilizare, 6). Prezența materiei organice bogate în carbon, dar sărace în azot (de exemplu, paie) sporește imobilizarea. Cu toate acestea, cantitatea de azot respectivă nu se pierde și devine disponibilă pentru plante mai târziu, când se descompune biomasa, inclusiv cea microbiană (mineralizare, 6).

După aplicarea pe sol, ureea ((NH2)2CO) se descompune în două molecule de amoniac (NH3) și o moleculă de dioxid de carbon (CO2). NH3 gazos poate fi eliberat în atmosferă (volatilizare, 8). Reacția NH3 cu apa (H20) pentru a forma NH4 eliberează un ion de hidroxid (OH-), ceea ce crește pH-ul solului. Volatilizarea amoniacului este foarte mare în solurile alcaline (pH > 7). De aceea, această creștere temporară a pH-ului solului facilitează volatilizarea, chiar și în cazul solurilor acide.

Azot (N) related desktop image Azot (N) related tablet image Azot (N) related mobile image

Tabel sensibilități

Metodă de sensibilitate:
  • nutrient very sensible icon

    Foarte

  • nutrient very fairly icon

    Destul de

  • nutrient very moderately icon

    Moderat

N
Grâu de toamnă
Grâu de primăvară
Orz de toamnă
Rapiță de toamnă
Floarea soarelui
Fasole
Mazăre
Sfeclă de zahăr
Porumb – boabe
Porumb – siloz
Cartofi
Iarbă furajeră
In pentru fibră
Mere
Pere
Tomate
Salată
Varză
Morcovi

Tabel sensibilități & Simptome

Tabel sensibilități

Azotul este un element nutritiv indispensabil pentru creșterea plantei, deoarece permite plantelor să producă proteine, clorofilă, enzime și vitamine. De aceea, este principalul factor pentru creșterea plantei, determinând, de asemenea, calitatea acesteia. 

Când este perturbată hrănirea cu azot, diferite părți ale plantei sunt mai mici, iar productivitatea scade. 

În cazul cerealelor, azotul este determinant pentru obținerea unei concentrații mari de proteine: după soi, este principalul factor pentru creșterea cantității de proteine. Toate soiurile de grâu moale sunt afectate negativ de carența de azot. Pierderile depind de intensitatea și durata carenței (perioada totală a carenței și stadiile în care a survenit). Carențele timpurii, la începutul alungirii tulpinii, sunt cele mai dăunătoare pentru productivitate, deoarece intervin în momentul în care necesarul de azot este maxim. 

Simptome

Fertilizarea insuficientă cu azot reduce sintetizarea proteinelor, ceea ce are un efect dăunător pentru creșterea și dezvoltarea plantei.

Plantele cu carență de azot se îngălbenesc din cauza sintezei necorespunzătoare de clorofilă, iar frunzele vechi se ofilesc.

Exces & Necesar

Exces

Fertilizarea cu azot în exces nu este de dorit, nici din punct de vedere agricol (risc de culcare la pământ), nici economic (costuri) și nici pentru protecția mediului (risc de levigare).

Din acest motiv, s-au dezvoltat diverse instrumente pentru identificarea dozei care trebuie aplicată pentru obținerea productivității optime. De aceea, LAT Nitrogen recomandă utilizarea produsului N-Pilot®.

Necesități

Cantitățile de azot de care au nevoie plantele diferă în funcție de specie, soi și productivitatea dorită. Acestea sunt corelate cu nivelul care trebuie obținut pentru biomasă, determinând rezultatul economic pentru cultură.

Fertilizarea cu azot poate fi calculată cu exactitate în funcție de necesitățile culturii și de cantitatea furnizată de sol.



PROCESE DE PRODUCȚIE
Azot (N) related desktop image Azot (N) related tablet image Azot (N) related mobile image
CONCENTRAȚIA ÎN SOL

Măsurarea azotului mineral la finalul iernii prin analiza de sol face posibilă estimarea disponibilității acestui element înainte de reînceperea perioadei vegetative din primăvară, perioada fiind una de consum foarte ridicat. Pe parcursul sezonului, instrumentele de sprijin pentru luarea deciziilor ajută la ajustarea dozei de azot.

CONCENTRAȚIA ÎN MATERIA ORGANICĂ
Principala formă sub care se găsește azotul în sol este forma organică, iar concentrația de materie organică din sol este indicatorul principal pentru potențialul de mineralizare a azotului. S-au dezvoltat instrumente pentru modelul de mineralizare care ajută la estimarea dinamicii rezervei de azot.
TEXTURĂ
Texturile filtrante de tip nisipos prezintă cel mai mare risc pentru levigarea azotului.
CLIMĂ
Ploile din timpul iernii provoacă pierderi prin levigare, iar volumul mare de apă, în cazul ploilor frecvente, determină un risc de pierdere. Seceta și surplusul de apă limitează disponibilitatea azotului, fie datorită absorbției reduse, fie datorită mineralizării reduse de materie organică. Rețineți că aplicarea cu succes a azotului este puternic influențată de o cantitate suficientă de apă după aplicare; în general, sunt necesari 10 - 15 mm de apă pentru dizolvarea corespunzătoare a granulelor. Trebuie acordată o atenție deosebită riscului de volatilizare a amoniului.
pH
În soluri acide, activitatea bacteriilor nitrificatoare este mai lentă, reducând mineralizarea.